Cum să-ți alegi specialitatea într-un mod informat

Curs online cu 10 ore de conținut în 71 de video-uri — ca să iei cu încredere marea decizie în fața comisiei de rezidențiat

Merg la curs!
Un curs realizat cu sprijinul

„Nu știu”

Aula Magna era plină ochi în momentul în care mi-am auzit numele și am început să cobor scările. Părinți încordați, absolvenți emoționați și medici care își alegeau a doua sau a treia specialitate se aflau peste tot în jurul meu. Cu siguranță media pulsului în sală era peste 100.

Mai departe, comisia și echipamentul de teleconferință, cu locurile și posturile afișate în timp real deasupra, reprezentau elementul central al acelui loc ce îmi părea gigantic în emoția momentului. Toți ochii erau țintiți acolo și putusem observa cum unii își țineau respirația înainte să se aleagă anumite specialități. Pentru că își doreau cu ardoare anumite ramuri unde erau locuri puține și zero posturi.

Îmi venise rândul după câteva ore de stat în sală, iar în timp ce coboram scările pulsul meu începea să decoleze. Fiecare pas devenea din ce în ce mai greu, iar comisia din fața mea era cumva... în ceață.
Urma să iau o decizie monumentală pentru mine.

Urma alegerea specialității.

Urma acel moment la care te gândești dinainte să dai admiterea și, în fundalul minții tale, în fiecare zi a lungii facultăți de medicină.

Așa că am ajuns în fața comisiei și... nu am spus nimic.

Îmi amintesc și acum chipul nedumerit al președintelui comisiei. Nu știu ce s-a întâmplat în alte centre, dar știu sigur că la mine a durat cel mai mult alegerea în sala respectivă.

A înclinat capul și a ridicat sprâncenele... așteptând un răspuns.

Am dat cel mai sincer răspuns pe care l-aș fi putut da.

„Nu știu”.
Au sărit să mă ajute. M-au întrebat cu ce medie am terminat, de parcă inteligența ar fi un factor definitoriu.

Le-am răspuns.

„9,01.”

Uite... îți poți alege hematologie, medicină internă, reumatologie.

Își doreau să mă ajute.

Am ales cu ezitare boli infecțioase, era o alegere din topul meu personal. Îmi place foarte mult cercetarea, plănuiam să călătoresc (hello, boli tropicale), iar colectivul era incredibil de interesant.
Însă experiența aceasta nu o doresc nimănui... acea stare de incertitudine în fața unui moment colosal.

Mihai Voinea, co-autor al cursului

De ce 10 ore de conținut video?

Pentru că...

nu a existat până în acest moment niciun loc centralizat cu informații organizate și clare despre procesul de autocunoaștere necesar pentru a lua o decizie asumată în fața comisiei.

Pentru că...

nu a existat până în acest moment nicio entitate care să ofere informații structurate despre toate specialitățile medicale din România (sunt 57 la număr). Nu a existat până acum nimic care să explice detalii cheie, în baza unui studiu sociologic și în baza cercetărilor pe literatura internațională.

Pentru că...

până acum primeai doar frânturi de informație atunci când încercai să afli mai multe despre diverse specialități, dar niciodată imaginea de ansamblu. Și niciodată nu primeai ghidare specializată în ceea ce privește componenta vocațională.
Concret: Vei parcurge un proces amplu de autocunoaștere, vei afla informații cheie despre specialitățile care te interesează (le-am analizat pe toate, apropo) și îți vei face un plan de carieră
Merg la curs!

3 părți. 3 piese de puzzle. 3 etape într-un proces individual.

Procesul tău în 3 pași pentru o alegere asumată a specialității în fața comisiei de rezidențiat

1

Cunoaște-te pe tine

Uneori se întâmplă să iei decizii fără să te gândești prea mult la cine ești tu, ce îți place, ce priorități ai, spre ce înălțimi tinzi, sau cine dorești să devii. Alegi în funcție de ceea ce spun părinții, ce cred prietenii sau ce dictează societatea că „se caută”.

Deși un sfat sau o părere merită ascultată, e important să înțelegi că, în final, deciziile legate de viitorul tău profesional sunt în totalitate ale tale – cu bune, cu rele, cu riscuri și cu recompense.  Astfel, cine ești tu și cine vei fi în context profesional este un subiect cu impact atât asupra stării tale de bine, cât și a viitorului tău.

2

Cunoaște-ți opțiunile

Partea a doua a cursului include o serie de materiale despre viața ca medic, forme de organizare în specialități, tipuri de pacienți, dar și elemente cheie pe care ar trebui să le iei în considerare înainte să iei marea decizie de alegere a specialității.

Componenta principală a acestei părți este reprezentată de cele 48 de video-uri care descriu fiecare specialitate în parte (satisfacții, tensiuni și posibile dezavantaje, profilul medicului, patologii frecvente, sfaturi cheie extrase din studiul nostru, precum și o scurtă concluzie).

Deși sunt 57 de specialități în total, am creat un singur video (amplu) pentru pediatrie și ramurile sale înrudite (cardiologie pediatrică, chirurgie pediatrică, neurologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie și hematologie pediatrică, ortopedie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, pneumologie pediatrică, psihiatrie pediatrică) pentru că, în cadrul studiului sociologic, am descoperit similitudini prea mari la nivelul satisfacțiilor, al tensiunilor și al profilului medicului.

3

Cunoaște-ți parcursul

Odată ce ai parcurs materialele despre autocunoaștere (Partea 1) și video-urile care îți prezintă în detaliu fiecare specialitate (Partea 2), vei căpăta o imagine de ansamblu asupra a ceea ce îți rezervă viitorul profesional. Cu alte cuvinte, vei înțelege mai bine de ce urmezi drumul pe care îl urmezi și vei putea să iei decizii asumate cu privire la viitoarea ta carieră de medic. Aici îți „pictezi viitorul” exact așa cum vrei să arate.

O decizie asumată este o decizie pe care o iei atunci când te cunoști pe tine și îți cunoști în detaliu opțiunile. Acesta este motivul pentru care am pus mult accent pe autocunoaștere și înțelegerea detaliată a tuturor specialităților pe care medicina ți le oferă. În plus, ne dorim să construim împreună un plan de carieră ce te va ajuta să privești dincolo de examenul de rezi, spre cine ai putea deveni ca profesionist în domeniul medical.

Vezi lecțiile cursului

Uite un exemplu de lecție din curs

Descoperă specialitatea care ți se potrivește!
Merg la curs!

Ce spun cei care au parcurs cursul

  • Este locul perfect pentru cei care noaptea, inainte sa se culce, nu au un raspuns elucidat in legatura cu intrebarea, ce specialitate voi lua la rezi daca as avea punctaj maxim
    [Mi-au plăcut] calitatea și mai ales mărimea mai scurtă a videourilor, și informațiile clare, precise, susținute de bibliografii.
    Nu eram prea decisă, dar cursul m-a ajutat să pun cumva ordine în gânduri și în cele din urmă am avut o listă foarte clară de opțiuni în minte cu care am mers la repartiție. :)
  • Mi-a plăcut foarte mult componenta de autocunoaștere din acest curs (testele și celelalte resurse), dar și informațiile despre construirea unui plan de carieră.
    Nu ma asteptam sa fie asa de profi, fiind doar inaugurarea ideii, dar am ramas foarte placut surprins. Se vede experienta echipei din spate.
    Foarte documentate prezentarile specialitatilor, iar partea de autocunoastere a fost si ea foarte utila
  • Am reușit să văd mai clar avantajele și dezavantajele adică greutățile unei specialități și am văzut specialitățile mai în ansamblu
    E un curs foarte bine gandit care prezinta toate specialitatile in detaliu si care te va ajuta sa iei o decizie informata pe baza nevoilor, temperamentului si abilitatilor tale.
    Dacă vrei o decizie informată, o decizie care determină modul de viață în următorii 50 de ani merită să parcurgi Docendo.
  • Structurarea continutului a fost foarte buna. A fost bine gandit ca partea a 2-a sa fie intre prima si a 3-a parte.
    Cel mai util pentru mine a fost diferența dintre „generaliști” și „specialiști” - m-a dat claritatea și curajul de a pune pe listă o specialitate pe care o scosesem din pricina unor temeri
    Componenta de auto-cunoaștere este punctul cheie al acestui curs, iar pe aceasta o recomand chiar și celor care știu exact ce vor (căci s-ar putea să te pună pe gânduri!)

Conținut creat de un psiholog, un medic și un sociolog

Acum nu mai ai doar perspectiva unui singur medic, ai informații din literatură. Un psiholog + un medic + un sociolog au pus cap la cap puzzle-ul numit „alegerea specialității”.

Esența cursului este tocmai aceasta: oferă o imagine de ansamblu asupra specialităților, nu doar opinii care sunt, în definitiv, personale și pot fi eronate sau valabile doar într-un anumit centru/spital.

Dacă îți lipsesc uneltele pentru a afla cine ești, ce talente ai, ce abilități ai, ce valori ai, ce credințe ai, ce nevoi și ce visuri ai, adaugi informație pe o fundație slabă.

Dar când nu știi ce să îți alegi la rezi...

Ai nevoie să treci printr-un proces amplu de autocunoaștere și de explorare a specialităților medicale – așa cum au fost ele disecate într-un mod profesionist.

De la cine înveți cum să-ți alegi specialitatea într-un mod informat?

Alexandru Drăghici

Psiholog
Alexandru are un Masterat în Psihologia Sănătății obținut la Universitatea din București, precum și Formare în Terapie Cognitiv-Comportamentală de la Asociația de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală (AHPCC). Este psiholog clinician și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, considerându-se susținător al tehnicilor validate știintific și un promotor al abordărilor centrate pe soluții. Alex este autorul componentelor vocaționale și de autocunoaștere în cadrul cursului.

Mihai Voinea

Medic
Mihai este medic absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și fost medic rezident la Spitalul Clinic de BI și PNF „Victor Babeș” Craiova. Este cofondator Marsilian, compania care deține platforma Grile-Rezidentiat.ro, precum și alte branduri puternice în zona educațională și medicală din România. Mihai are formare în coaching, cu acreditare ANC, formare în training, precum și formări în NLP Practitioner și Master NLP, cu acreditare EBNLP. A condus eforturile de cercetare și de organizare a informațiilor din curs despre specialitățile medicale.

Andrei Popescu

Sociolog
Andrei este absolvent al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București. Este specialist în marketing, având acreditare de la International Advertising Academy (IAA). Cu o experiență de peste 8 ani în cercetare de piață și branding, a lucrat de-a lungul timpului în unele dintre cele mai mari companii de cercetare de piață din lume, printre care Ipsos Research. Andrei este cofondator al companiei Zesty Business Consulting. A condus eforturile de interpretare a rezultatelor din studiul național efectuat pentru curs.

Planuri

1 Lună

30 zile de acces la curs
10 ore de conținut video
71 lecții în total
Resurse adiționale
Fișe de completat
  697 lei  
198 lei 
69 lei
VREAU PLANUL
PE O LUNĂ

Până după Rezi 2024

Acces până pe 5 decembrie 2024
10 ore de conținut video
71 lecții în total
Resurse adiționale
Fișe de completat
  697 lei  
2772 lei
699 lei
VREAU PLANUL
PÂNĂ DUPĂ
REZI 2024
Acces timp de o lună, între 22 noiembrie - 21 decembrie.

Calendar

Ai mai jos toate datele de care ai nevoie

ÎNSCRIERI

15-22 noiembrie | ora 20:00
Completezi formularul și vezi dacă te califici. Primești răspunsul pe email.

Dacă ești acceptat, primești linkul de plată, plătești și îți securizezi locul.

PRIMA EDIȚIE

22-30 noiembrie
Primești acces la curs pe data de 22 noiembrie, la ora 21:00.

ATELIERE LIVE

24-28 noiembrie
Participi la unul dintre atelierele live interactive, desfășurate pe Zoom (doar dacă ești printre primii 100 înscriși).

ACCES LA CURS

Până pe 21 decembrie 2021
Ai acces la toate lecțiile și resursele cursului până pe 21 decembrie 2021.

Este pentru tine cursul?

Am lucrat aproape un an la materialele în format video și text pe care ți le-am pregătit în cadrul cursului. Știm cât de frustrant este să te lovești de marea decizie de a alege o direcție în carieră.

Și știm cât de dificil este procesul autocunoașterii atunci când vrei să iei o decizie sănătoasă, informată și autentică, o decizie care să fie aliniată cu personalitatea ta, valorile tale, dorințele tale, dar și cu talentele și abilitățile tale.

Așadar, uite pentru cine am gândit noi cursul:
Studenți de anul 5 și 6 la medicină care urmează să susțină concursul național de rezidențiat și caută să înțeleagă mai bine ce urmează
Absolvenți de medicină care se apropie de marele moment al alegerii specialității și au nevoie de informații atât din sfera vocațională, cât și despre diversele ramuri ale profesiei
Medici rezidenți sau specialiști care își doresc să își schimbe specialitatea și vor să ia o decizie informată

Ce NU vei găsi în curs

Analiză a centrelor unde se oferă cea mai bună pregătire în fiecare specialitate (pentru că experiența în rezidențiat este diferită pentru fiecare, iar opiniile sunt subiective – pentru asta îți oferim Podcastul Grile-Rezidențiat.ro)
Salarii concrete pe specialități (pentru că prin lege se stabilește un interval de spor, iar spitalul plătitor decide cât din acel spor acordă pentru fiecare pontaj – asta înseamnă diferențe imense la nivel național, imposibil de cuantificat corect)
Modalitatea de desfășurare a stagiilor (pentru că depinde de fiecare secție în parte, de medicul coordonator, de colectivul propriu-zis și este imposibil de cuantificat – din nou, aici ai resurse în Podcastul Grile-Rezidentiat.ro)

Cum te va ajuta experiența de autocunoaștere și de informare în cadrul cursului

Vei învăța ce înseamnă o decizie conștientă și cum să faci o alegere asumată la rezi, cu care să fii împăcat(ă)
Vei învăța cum să îți alegi specialitatea în funcție de personalitatea ta, temperamentul și caracterul tău
Vei avea acces la o sinteză a formelor de organizare în medicină (hint: te va ajuta mai ales dacă vrei să mergi în privat)
Vei descoperi ce tipuri de pacienți există, din punct de vedere psihologic
Vei afla informații cheie despre fiecare specialitate medicală care există oficial în România (sunt 57 în total)
Vei învăța cum să îți faci un plan de carieră într-un mod corect și eficient, care să te ajute în rezidențiat și ulterior
Vei descoperi tehnici și exerciții din psihologie care să te ajute în luarea unei decizii mai informate în ceea ce privește specialitatea
Vreau să urmez cursul!

Din acest motiv am creat cursul „Cum să-ți alegi specialitatea într-un mod informat”

Pentru că acum chiar îți punem pe tavă tot ce ai nevoie să iei în considerare.

ATENȚIE, însă. Nu vei primi un răspuns exact. Nu va alege nimeni pentru tine. Nu îți va spune nimeni ce decizie să iei. Pentru că vorbim de un proces individual pe care trebuie să îl parcurgă fiecare medic ce își dorește o alegere autentică și sănătoasă în ceea ce privește specialitatea.

Noi aducem expertiza psihologică, sociologică și rezultatele unui efort colosal de cercetare al fiecărei specialități. Noi aducem uneltele, tehnicile de autocunoaștere și arsenalul de întrebări potrivite pentru tine.

Tu trebuie doar să ai determinare, curiozitatea de a te descoperi pe tine și curaj pentru a-ți asuma alegerea. Tu trebuie doar să intri în acest proces, iar noi îți punem pe tavă informație valoroasă ce te va ajuta să iei o decizie informată.

Întrebări și Răspunsuri

Efectiv nu știu ce specialitate să îmi aleg. Mă va ajuta cursul?

Te va ajuta în măsura în care depui efort pentru autocunoaștere și investești timp în a-ți analiza valorile, dorințele, personalitatea, nevoile și caracterul. 

Apoi, te va ajuta în măsura în care îți faci temele și urmărești video-urile. Nu putem garanta nimic dacă nu depui efortul, dar îți putem garanta că uneltele și informațiile din curs funcționează dacă investești timp.

Am o idee vagă despre ce mi-aș putea alege. Mă va ajuta cursul?

Cu siguranță. Dacă ai deja câteva idei, cu atât mai bine, ai un punct de plecare.

Trebuie neapărat să parcurg toate părțile cursului?

Nu vrem să te forțăm cu nimic. Însă este un proces complet, cap-coadă, gândit să te ajute. Din experiența noastră, introspecția și procesul de autocunoaștere reprezintă cel mai important element din ecuația alegerii specialității. A urmări doar anumite părți din curs nu te va ajuta prea mult.

Pot împărți contul cu altcineva?

Fiecare cont achiziționat asigură accesul unui singur participant. Cursul înregistrează lecțiile parcurse și oferă exerciții de auto-cunoaștere la care se poate răspunde o singură dată.

Pot deconta cursul dacă am deja o formă legală de organizare ca medic?

Noi emitem factură cu detaliile oferite, însă trebuie să discuți cu contabilul tău despre acest aspect.

Pot face cursul cadou unui prieten?

Da, însă te rugăm să ne scrii pe adresa hello@docendo.ro sau să ne suni.

Îți reamintim ce se va întâmpla când vei lucra cu noi

Vei putea parcurge toți pașii necesari pentru a-ți alege specialitatea într-un mod informat și asumat, fără regrete
Te vei putea bucura de profesia aleasă, știind că ai depus tot efortul necesar pentru a înțelege ce urmează și nu vei fi luat prin surprindere
Vei avea claritate și control în procesul decizional și vei zâmbi când îți vei aduce aminte cum era înainte să faci pași în direcția autocunoașterii
Te vei simți încrezător și motivat

Fă chiar acum primul pas spre o alegere informată la rezi

Te putem ajuta să te înțelegi mai bine pe tine, să descoperi cine ești cu adevărat și ce îți dorești de la viață. Și te putem ajuta să înțelegi esența specialităților pe care le iei în considerare – pentru că noi am studiat din punct de vedere sociologic și psihologic ce înseamnă fiecare ramură în parte. Vei avea acces la informații puternice și la o imagine de ansamblu care să îți ușureze procesul.

Descoperă-ți pasiunea, talentele și abilitățile.

Alege-ți specialitatea într-un mod informat și asumat.

Bucură-te de profesia aleasă.

Descoperă specialitatea care ți se potrivește cu adevărat

Apasă pe buton și începe
Aflu mai multe
Docendo educă online prin profesioniști desăvârșiți în domeniile lor.

DOCENDO DTM SOLUTIONS SRL

CUI: 42013693

Reg. Com.: J16/3111/2019

Formular contact

Mail: hello@marsilian.com

Telefon: 0771 689 683 / 0770 669 493

Program suport telefonic: Luni-Vineri, orele 10-17

rocket linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram